Mă uit la Realitatea Tv, unde un reporter infofolit ne spune ca brazii de import se vând cu 2-300 de lei bucata. Comercianţii se plâng că au scăzut vânzările şi că vor rămâne cu marfa nevândută. Adică un fel de compătimire a negustorului, dar şi a poporului care a sărăcit din cauza guvernării dezastruoase. Oameni buni, să ne revenim puţin! Cât ai spus pentru un brad? 200-300 de lei? Acesta este preţ de criză sau doar speculă ordinară? Şi vreţi ca eu să vă plâng de milă în timp ce mă jecmăniţi cu nesimţire?
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu în fiecare an am misiunea să cumpăr bradul de Crăciun. Nu contează dacă este mare, mic, important este că eu trebuie să îl aduc în casă. Pentru cei care nu au trăit momentele căutării, episodul poate părea banal şi fără mare însemnătate. Eu însă, încerc să mă achit cât mai bine de datoria care mi-a fost dată. Anul acesta am fost prevăzător. Am vrut să o iau înaintea tuturor şi am pornit la vănătoare încă de la începutul lunii. Pentru cârcotaşi, gestul meu poate părea unul hazardat. Dar de, ei sunt cârcotaşi şi nu-i pot mulţumi oricum. Am crezut că sunt singurul care s-a deşteptat aşa repede. Surpriză mare când am ajuns în Hornach-ul din zona de sud a Capitalei. Treizeci de brazi, exemplare minunate, stăteau deja culcaţi pe burtă. M-am apropiat de ei, bucuros că am găsit rapid ce îmi doream. Trei băieţi mi-au râs însă în faţă. „Sunt luaţi, căutaţi mai departe”, mi-au spus noii proprietari. Nu m-am lăsat bătut. Doi băieţi şi o fată se uitau la doi brazi minunaţi. „Of, i-am ratat şi pe ăştia”, m-a fulgerat instant, de parcă totul se termina acolo. Adulmec zona şi încerc să îmi fac loc printre ceilalţi clienţi, care veniseră să mă încurce. Parcă nimic nu îmi place. Când, dintr-o dată, văd că tinerii dau semne că doresc să renunţe la unul dintre brazi. Mă postez discret lângă ei şi aştept să apuc prada ce va pica. Simt cum norocul este de partea mea. Bradul nu apucă să cadă, că îl prind şi decid să-l duc acasă. Din spate, o mână apucă o creangă. Mă uit la el precum un câine căruia cineva vrea să îi ia mâncarea de la gură. „Este al meu”, îmi anunţ victoria, în timp ce mâna îngheţată se retrage plină de regret. Zâmbesc, mi se zâmbeşte, îmi sun soţia să anunţ isprava. Un fel de celebrare a succesului.
Îl iau într-o mână. Este greu, are acele groase şi miroase a Crăciun. Îl duc la ferchezuit. Este ascuţit la bază, ca să poată intra în suportul pregătit acasă. Bogăţia coroanelor dispare brusc când este prins în plasă. Mi-am dat seama că am uitat să iau un cărucior cu care să îl car. Intrasem doar să mă informez şi acum eram cu el în braţe. L-am strâns la piept şi am mers împreună până la casă. Se aprinsese scânteia în această legătura. Am plătit pentru el 75 de lei, plus 5 lei ascuţirea şi plasa. Dau să plec, când doamna de la casă îmi cere codul numeric personal. O întreb pentru ce. Se uită la mine cu o mimă superioară, de parcă nu sunt capabil să înţeleg ceva banal. Pentru brad îmi trebuie buletinul. Încerc să protestez, dar bradul îmi spune să fiu cuminte. Îi explic totuşi vânzătoarei că nu pot da CNP-ul, mi se cere să completez un formular. Doamne, dar ce am luat? Era preţios pentru mine, dar nu mă gândeam că trebuie să semnăm atâtea acte. M-am mai uitat o dată la el, mi-a spus în continuare să nu fiu recalcitrant. Semnez totul, dau să iau foaia şi doamna de la casă îmi aruncă o vorbă de duh „de ce vă plângeţi? unde mai luaţi un asemenea brad la banii ăştia?”. Cu reproşul înghiţit, îmi înşfac trofeul verde şi îl duc la maşină. Îi fac cu greu loc, deşi mereu am văzut break-ul drept un mărfar capabil să facă faţă oricărei provocări. Îmi reuşeşte operaţiunea şi plec spre casă.
Lumini, globuri, totul este aranjat. Am brad şi sunt fericit. Îmi place. A doua zi plec spre muncă şi la Piaţa Sudului găsesc cele treizeci de exemplare. Stăteau în stative, iar băieţii deştepţi îi supravegheau. Mă bate gândul să întreb cât costă acum. Sunt evaluaţi la 200 de lei, doar au parcurs un kilometru.
Deci, când plângeţi pe umerii unui negustor că nu şi-a vândut brazii, să vă gândiţi înainte de două ori! În ce altă ţară europeană, un brad îşi schimbă valoarea aşa repede, fără că nimeni să nu ia vreo măsură? Eu mi-am luat bradul cu buletinul şi vă recomand şi vouă acelaşi lucru. Merită, este verde şi acum şi miroase la fel de frumos!
Crăciun Fericit
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu în fiecare an am misiunea să cumpăr bradul de Crăciun. Nu contează dacă este mare, mic, important este că eu trebuie să îl aduc în casă. Pentru cei care nu au trăit momentele căutării, episodul poate părea banal şi fără mare însemnătate. Eu însă, încerc să mă achit cât mai bine de datoria care mi-a fost dată. Anul acesta am fost prevăzător. Am vrut să o iau înaintea tuturor şi am pornit la vănătoare încă de la începutul lunii. Pentru cârcotaşi, gestul meu poate părea unul hazardat. Dar de, ei sunt cârcotaşi şi nu-i pot mulţumi oricum. Am crezut că sunt singurul care s-a deşteptat aşa repede. Surpriză mare când am ajuns în Hornach-ul din zona de sud a Capitalei. Treizeci de brazi, exemplare minunate, stăteau deja culcaţi pe burtă. M-am apropiat de ei, bucuros că am găsit rapid ce îmi doream. Trei băieţi mi-au râs însă în faţă. „Sunt luaţi, căutaţi mai departe”, mi-au spus noii proprietari. Nu m-am lăsat bătut. Doi băieţi şi o fată se uitau la doi brazi minunaţi. „Of, i-am ratat şi pe ăştia”, m-a fulgerat instant, de parcă totul se termina acolo. Adulmec zona şi încerc să îmi fac loc printre ceilalţi clienţi, care veniseră să mă încurce. Parcă nimic nu îmi place. Când, dintr-o dată, văd că tinerii dau semne că doresc să renunţe la unul dintre brazi. Mă postez discret lângă ei şi aştept să apuc prada ce va pica. Simt cum norocul este de partea mea. Bradul nu apucă să cadă, că îl prind şi decid să-l duc acasă. Din spate, o mână apucă o creangă. Mă uit la el precum un câine căruia cineva vrea să îi ia mâncarea de la gură. „Este al meu”, îmi anunţ victoria, în timp ce mâna îngheţată se retrage plină de regret. Zâmbesc, mi se zâmbeşte, îmi sun soţia să anunţ isprava. Un fel de celebrare a succesului.
Îl iau într-o mână. Este greu, are acele groase şi miroase a Crăciun. Îl duc la ferchezuit. Este ascuţit la bază, ca să poată intra în suportul pregătit acasă. Bogăţia coroanelor dispare brusc când este prins în plasă. Mi-am dat seama că am uitat să iau un cărucior cu care să îl car. Intrasem doar să mă informez şi acum eram cu el în braţe. L-am strâns la piept şi am mers împreună până la casă. Se aprinsese scânteia în această legătura. Am plătit pentru el 75 de lei, plus 5 lei ascuţirea şi plasa. Dau să plec, când doamna de la casă îmi cere codul numeric personal. O întreb pentru ce. Se uită la mine cu o mimă superioară, de parcă nu sunt capabil să înţeleg ceva banal. Pentru brad îmi trebuie buletinul. Încerc să protestez, dar bradul îmi spune să fiu cuminte. Îi explic totuşi vânzătoarei că nu pot da CNP-ul, mi se cere să completez un formular. Doamne, dar ce am luat? Era preţios pentru mine, dar nu mă gândeam că trebuie să semnăm atâtea acte. M-am mai uitat o dată la el, mi-a spus în continuare să nu fiu recalcitrant. Semnez totul, dau să iau foaia şi doamna de la casă îmi aruncă o vorbă de duh „de ce vă plângeţi? unde mai luaţi un asemenea brad la banii ăştia?”. Cu reproşul înghiţit, îmi înşfac trofeul verde şi îl duc la maşină. Îi fac cu greu loc, deşi mereu am văzut break-ul drept un mărfar capabil să facă faţă oricărei provocări. Îmi reuşeşte operaţiunea şi plec spre casă.
Lumini, globuri, totul este aranjat. Am brad şi sunt fericit. Îmi place. A doua zi plec spre muncă şi la Piaţa Sudului găsesc cele treizeci de exemplare. Stăteau în stative, iar băieţii deştepţi îi supravegheau. Mă bate gândul să întreb cât costă acum. Sunt evaluaţi la 200 de lei, doar au parcurs un kilometru.
Deci, când plângeţi pe umerii unui negustor că nu şi-a vândut brazii, să vă gândiţi înainte de două ori! În ce altă ţară europeană, un brad îşi schimbă valoarea aşa repede, fără că nimeni să nu ia vreo măsură? Eu mi-am luat bradul cu buletinul şi vă recomand şi vouă acelaşi lucru. Merită, este verde şi acum şi miroase la fel de frumos!
Crăciun Fericit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu