Se afișează postările cu eticheta Alianta PSD-PNL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alianta PSD-PNL. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 februarie 2011

Campanie pe Facebook: Ponta premier



Obsesie mare în Kiseleff: oamenii lui Victor Ponta nu mai ştiu cum să transmită că liderul lor suprem trebuie să ajungă la Palatul Victoria. Ultima găselniţă a postacilor pesedişti este realizarea unei cauze pe Facebook pentru susţinerea lui Ponta pentru funcţia de premier. Până azi, au strâns 311 membri care vor să-l vadă pe liderul PSD în fruntea Guvernului.


Citiţi cu atenţie ce ne spun pesediştii despre “micul Titulescu” sau “micul Arogant”

“Victor Ponta raspunde cel mai bine asteptarilor unui electorat dezamagit si lovit de actuala guvernare. Om de stanga, intelege altfel problemele oamenilor, empatizeaza cu ei, stie sa ii asculte si sa traduca asteptarile lor in solutii de guvernare “

sau

“Victor Ponta este un politician perseverent. Are foarte multa experienta, acumulata in ultimii 10 ani si este capabil de proiecte mari, pentru a duce PSD la putere. “

iar culmea ridicolului:

“Marile obiective ale PSD, din momentul in care Victor Ponta va fi prim-ministru: Vor fi dati banii inapoi celor carora li s-au luat pe nedrept: Repara, astfel, marile nedreptati facute pensionarilor, bugetarilor, celor din mediul privat, tuturor celor carora li s-au taiat veniturile in mod ilegal in acesti doi ani. Relansarea economiei, cu accent pe locurile de munca. Victor Ponta ii va pedepsi pe cei vinovati pentru tot ce s-a gresit in acesti doi ani!”

Antonella, Elena, Adrian şi Valeriu au sărit deja să susţină cauza şefului şi caută noi recruţi pe Facebook.

Mâine se împlineşte fix un an de când Victor Ponta a câştigat alegerile în PSD. Ştiţi care a fost cea mai mare realizare a lui în fruntea partidului şi de ce merită să ajungă prim-ministru?

marți, 25 ianuarie 2011

Antonescu şi Ponta se joacă cu sondajele. Năstase se distreaza




După ce s-au pupat de ziua Unirii la Iaşi, Crin Antonescu şi Victor Ponta au dat publicităţii un sondaj de opinie (CSCI – apropiat de PSD) care să acrediteze ideea că liberalul este potrivit pentru funcţia de preşedinte, iar pesedistul pentru cea de premier. După cum a fost construit sondajul, se poate vedea cu uşurinţă că fiecare a alergat pe culoarul său. Antonescu i-a avut drept contracandidaţi pe Adrian Năstase şi Alexandru Athanasiu (!?!), în timp ce Ponta pe Mugur Isărescu şi Klaus Iohannis. În nici o întrebare a chestionarului Ponta şi Antonescu nu concurează pentru aceeaşi funcţie.

La partide cotele ar fi: PSD – 38%, Alianţa PNL-PC – 27%, PDL – 15%, Partidul Poporului – 7%, PRM – 7%, UDMR – 4%.




P.S. Cred că singurul care se bucură este Adrian Năstase, deoarece cota sa este în creştere. Iar el chiar vrea să fie preşedintele României.

luni, 17 ianuarie 2011

Roberta Anastase ameninţată de generalul Gabriel Oprea


Lucrurile stau cam aşa. Independenţii mininistrului-general Oprea vor funcţii de conducere în Parlament. Masină, sofer, de toate. Iar Roberta a fost înştiinţată de asta direct de general. Adică i-a ordonat să execute mai repede.


La Camera Deputaţilor parlamentarii independenţi (UNPR) vor un loc în Biroul Permanent (chestor, secretar sau vicepresedinte dacă îl cedeaza PDL), plus şefia unei Comisii de Specialitate. Bonus, alte funcţii de vicepreşedinte de Comisie. Mai exact, “ce au minorităţile na'ionale vrem si noi”. Ce oferă pentru asta? Majoritate în Biroul Permanent pentru ca madam Roberta sa nu mai fie sabotată de Opoziţie.

La Senat, independentii se consideră egali ca pondere cu cei de la UDMR. Deci ce are UDMR să primească şi ei. În plus, un loc în Biroul Permanent.

Pentru a se face loc uneperiştilor trebuie să plece cei de la PSD. Astfel, cine este preşedinte de Comisie în Parlament din partea pesediştilor trebuie să se gândească dacă va mai rămâne în funcţie din februarie.

Pe cine va sacrifica Victoraş?

Bucureştiul în culorile Alianţei PSD-PNL. Ne spune ceva Sorin Oprescu?


Nu ştiu care sunt culorile la modă, dar se pare că în politică galbenul şi roşul au început să meargă foarte bine împreună. Galbenul liberal parcă nu mai poate sta despărţit de roşul pesedist. Mai mult, mogulul Voiculescu le-a pus şi pe microfoanele Antenei 1. Mă uitam azi pe pozele de la Crăciun şi am văzut că şi Bucureştiul a fost decorat în aceleaşi culori: galben-roşu.

1. Ştia Sorin Oprescu de această mişcare cromatică de pe scena politică sau a fost doar o întâmplare?
2. Ce se va întâmpla dacă, prin absurd, Alianţa PSD-PNL va avea drept culori oficiale galben şi roşu, iar Sorin Oprescu va fi candidatul pentru primăria Capitalei?
3. Bucureştiul va fi decorat şi anul viitor tot în aceste culori?
4. Oare galben cu roşu nu dă tot portocaliu?