Luni, orele 13. Se termină Biroul Permanent al PSD. Victor Ponta iese cu foile în mână şi începe să recite poezia: "vom picheta sediile PDL, vom..., vom....., ". Stop. Începe să spună ceva. "Când va veni în Parlament preşedintele Băsescu (luni la orele 18.00) îi vom spune să nu mai aresteze opozanţii politici". Întrebat cine va protesta, Victor Ponta spune că parlamentarii PSD.
Hai că este tare, pesediştii sar la preşedintele Traian Băsescu. După ce termină poezia, Ponta reintră în sala de şedinţe. Purtătorul de cuvânt, Radu Moldovan, se chinuie să explice ziariştilor că de fapt lucrurile nu stau chiar aşa. "Conducerea PSD merge la Piteşti, nu vom veni la Parlament", traduce Moldovan ce spusese Ponta în urmă cu câteva minute, de parcă toţi eram proşti şi nu am înţeles.
Conducerea PSD pleacă spre Piteşti, dar deputatul Nicu Bănicioiu recunoaşte că a fost însărcinat să se ocupe de "misiunea Băsescu". Nicu este în autocar, dar promite că se va întoarce pentru a-l aborda pe preşedinte. Cică are şi un mesaj special.
După ce Vanghelie a refuzat să-l asculte pe Ponta şi să picheteze sediile PDL din Capitală, Bănicioiu (sper că ştiţi ce agil este) a rămas pe post de vârf de lance.
Operaţiunea este pe mâini bune. Pe înserat, Nicu s-a ascuns bine după o uşă de la intrarea din Parlament şi l-a pierdut pe preşedinte. Traian Băsescu a intrat fără probleme. Dar să ştiţi că Nicu Bănicioiu avea un mesaj important de transmis. "Dar la noi la grup de ce nu veniţi?". Îl întreb, l-aţi invitat? "Păi nu, să vină el, că la PDL s-a invitat singur".
Oare se va găsi cineva să îi povestească Ion Iliescu toate aceste fapte de arme ale urmaşilor săi? Alooooo, mai este cineva în Kiseleff?
Nu mai ştiu dacă este de râs, de plâns sau orice altceva. Este pur şi simplu realitatea. Cea pe care nu o vedeţi la tv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu