Parlamentarii făcuţi la şpriţ: GENERAŢIA BUTOANE

Un chelner şterge paharele, aparent neatent, dar cu urechile ciulite la ce discută mesenii implicaţi într-o campanie electorală. Mai mulţi lideri locali îşi dau drumul la gură fără să fie atenţi că sunt ascultaţi. Râd şi fac glume pe seama unui parlamentar din judeţ ce i-ar putea ajuta în campanie. Candidatul trimis de la Bucureşti se amuză şi el, deşi, spre binele lui, ar fi trebuit să fie mai atent la ce îi iese pe gură. Voioşia mesenilor, bucuria taberei adverse.

Tărăşenia este transmisă a doua zi, poate şi cu ceva înflorituri, pentru ca povestea să schimbe rezultatul unei campanii electorale. Candidatul nostru rămâne a doua zi fără sprijinul parlamentarului de care râsese. Contracandidatul său profită de situaţie şi, în miezul nopţii, vine să bea un spriţ cu omul pierdut de tabăra adversă. Beau un pahar, beau două, ferecatele limbi spun ce au oamenii pe suflet. "Am venit să mă ajuţi", spune cu curaj peţitorul. Se bate palma, campania merge mai departe.

Un candidat pierde sprijinul în judeţ, celălalt îl câştigă. La finalul campaniei, lumea este supărată în tabăra pierzătoare şi îşi freacă mâinile la câştigători. Poate cele două şpriţuri în miez de noapte au decis învingătorul şi învinsul.

Din păcate, povestea nu este o fabulaţie. Prea mulţi dintre parlamentarii uninominali au fost aleşi după această reţetă. Nu clipesc când sunt transformaţi în maşinării de vot. Unii spun că este un fapt banal şi că furtul parlamentar este o obişnuinţă care nu ar trebui să mai deranjeze.

De ce să ne indignăm când un deputat apasă, împotriva oricărei reguli, de 26 de ori pe butoane, în locul colegului său? Tupeul, atitudinea sfidătoare, mimica lor de parcă nimic nu s-a întâmplat sugerează că
nu le pasă. Regulile şi regulamentele nu sunt pentru ei, ci pentru noi, cei din afara clădirii care le oferă lor protecţie. Deputatul PDL Valentin Rusu m-a lăsat perplex când m-a acuzat că am minţit că a votat de 26 de ori pentru că, spune el, imaginile le-aş fi luat de la două şedinţe. Adică el nu a furat o dată, ci de două ori. Iar asta e o scuză în opinia sa. Era mândru că a devenit celebru, chiar şi prin furt.

Aş fi crezut că măcar o perioadă parlamentarii vor avea bunul simţ să nu repete isprava. La scurt timp, schema Butoane s-a repetat în grup în Camera Deputaţilor. Trei pesedişti, aşezaţi în linie, s-au apucat să voteze cu mai multe cartele. Senzaţional este cum au deprins îndemânarea unui prestidigitator, iar mânile lor au votat cu trei cartele în mai puţin de zece secunde. Magicianul cartelelor de vot, preşedintele Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor şi Corupţiei din Camera Deputaţilor, Ioan Stan, a fugit de la locul său obişnuit pentru a ascunde de camerele de luat vederi, doar pentru a continua să înşele. Şi cum a scuzat această grosolănie? "Poate eram în pauză".

Aceştia sunt parlamentarii butoane, care sunt preţuiţi doar pentru că mâinile lor apasă ceea ce partidul le dictează. Nu gândesc, nu simt nimic, nu ridică mari probleme. Sunt finul, nepotul, cumătrul, consăteanul...

De ce fac ei asta? Pentru că ei cinstesc masa care i-a făcut parlamentari şi căreia îi sunt datori, nu electoratul care s-a dus să pună ştampila pe numele lor. Lumea lor se rezumă la spriţul care i-a făcut oameni mari la Bucureşti. Şi în jurul lor se construieşte o nouă masă, la care alţii aşteaptă să fie invitaţi să bea un spriţ. Sunt viitoarea generaţie de parlamentari butoane.