Cu două ore înainte de a-i primi în vizită pe ambasadorii din Polonia şi Croaţia, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi-a luat sepepiştii pentru a da o raită prin Berceni, Piaţa Sudului, cu misiunea de a cumpăra un pepene de la producătorii din Dăbuleni.
Însoţit de trei sepepişti şi un consilier, adus pentru a nota în carneţel doleanţele oamenilor, Mircea Geoană a descins în Piaţa Sudului din cartierul Berceni pentru interveni în bătălia lubeniţelor. "Sunt cei mai buni şi gustoşi. Sunt pepenii din Dăbuleni", laudă marfa Mircea Geoană. Îmbrăcat într-o cămaşă cu mânecă lungă, preşedintele Senatului trece pe rând pe la fiecare producător din Dăbuleni.
Geoană zâmbeşte şi dă mâna cu fiecare comerciant, în timp ce sepepiştii nu se depărtează la mai mult de trei metri de preşedintele Senatului. Le-a adus şi un cadou: câte o foaie care să ateste că vând marfă din Dăbuleni. Nu pierde prea mult timp prin piaţă. Se mişcă rapid, programul este strâns. Soarele se ridică pe cer, semn că se apropie întâlnirea de la Senat cu ambasadorii din Polonia şi Croaţia. Nu poate pleca totuşi cu mâna goală. Se apropie de o grămadă de lubeniţe şi alege rapid un exemplar de vreo şase kilograme. Scoate din buzunar portofelul şi plăteşte cu o hârtie de 10 lei. Precupeaţa vrea să-i dea rest trei lei, preşedintele Senatului îi face semn să păstreze restul.
Sepepistul de lângă mine mă întreabă dacă nu vreau să fac poze cu domnul preşedinte. Îl refuz politicos. Geoană ia lubeniţa de Dăbuleni şi o dă mai departe celui de-al doilea sepepist, retras strategic la umbra unei florării. Maşinile de protocol demarează rapid din Berceni. Piaţa Sudului rămâne în spate cu problemele ei.
Norocoasa, care i-a vândut lubeniţa lui Mircea Geoană, a primit şi o promisiune. "Mi-a spus că ne ajută să vindem pepenii în Carrefour. Sper să nu ne dea acolo 30 de bani pe kilogram. Dar ar mai bine decât să stăm aici", anunţă ea vestea cea mare primită de la Mircea Geoană. Şi în apropierea staţiei de troleibuz, unde pepenii au invatat parcările amenajate de primarul Piedone, a ajuns promisiunea. "Mircea Geoană ne-a spus că ne va obţine un contract cu Carrefour", afirmă ea, semn că vestea cea bună a fost propagată rapid de preşedintele Senatului.
ARME ROMANESTI CATRE TALIBAN VIA TEHERAN
RăspundețiȘtergereVanzarile produselor militare de la Fabrica Tohan (filiala a centralei ROMARM) este autorizata special de ANCEX- institutie din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Fiecare export este urmarit de serviciul secret al armatei. Conform legislatiei romanesti exporturile intreprinderilot de stat poarta semnatura Presedintelui Roman Traian Basescu.
Conform inspectorilor si specialistilor trimesi de urgenta la Bucuresti carcasele pot fi folosite si pentru bombe artizanale, de aceea sunt cautate de grupari teroriste pe piata neagra a comertului cu arme.
TALIBAN FOLOSESTE BOMBE ARTIZANALE IMPOTRIVA FORTELOR NATO. UN HELICOPTER AL ARMATEI AMERICANE A FOST DOBORAT LUNA TRECUTA CU O ASTFEL DE RACHETA IMPROVIZATA.
ARMELE ROMANESTI CONFORM SURSELOR AJUNG DIN BULGARIA IN IRAN SI DE ACOLO PE CAMPURILE DE LUPTA DIN AFGANISTAN SI IRAN.
Arms Trafficking? Missile warheads stolen from Romania
64 missile warheads bound for Bulgaria have been stolen from Romania. Arms Trafficking for Taliban via Iran?
Missile warheads stolen from Romania- foto
The warheads are manufactured by the most important producer in Romania S.C. TOHAN S.A. Zarnesti, Brasov county
Sofia; Warhead parts stolen on Romanian territory were not destined for the Bulgarian army, the press office of the Ministry of Defence announced.
Special raport for NIPON PRESS
ROBERT HORVATH DEVA – from BUCHAREST