"Energie există peste tot şi energie electrică, probabil că există şi energie de alt tip. Cred că suntem înconjuraţi de fenomene, de transferuri de energie, dar nu îmi place să fac speculaţii în zone pe care le cunosc mai puţin. Dacă vreţi, organizăm un seminar şi vin să ascult comentarii pe această temă”, se amuza Adrian Năstase pe tema flăcării violet şi a familiei Geoană.
Astăzi, candidează pentru şefia Consiliului Naţional al PSD şi a decis să-şi facă o intrare spectaculoasă în scenă. Fiind o zi de joi, a ales ca talisman o cravată violet. “Cravata o am de la ministrul de externe spaniol, o cravată la care ţin mult, o aveam înainte să apară moda flăcării violet”, a explicat aspirantul la funcţia de premier din umbră, Adrian Năstase. Cândva era prim-ministrul de la Palatul Victoria, omul în faţa căruia tremurau toţi.
Pe lângă cravată, un alt sprijin pentru Năstase este Ion Iliescu. Acesta l-a făcut praf pe Gheorghe Nichita, contracandidatul favoritului său, despre care a spus că nu este “decent, doarece are patru funcţii şi tot îşi mai doreşte una”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu