duminică, 6 februarie 2011

Visul lui Dinu Patriciu s-a împlinit: Uniunea Social-Liberală



După formarea Uniunii Social-Liberale (PSD – ACD) s-au găsit mulţi „părinţi” pentru această alianţă. Victor Ponta şi Crin Antonescu au fost primii care şi-au asumat acest rol. Au mai fost apoi Liviu Dragnea şi Adrian Năstase. Miron Mitrea şi Mircea Geoană spun că au contribuit şi ei. Dan Voiculescu are meritele sale. Traian Băsescu a fost identificat de Ludovic Orban drept un stimul pentru această Uniune.


A fost uitat însă Dinu Patriciu, petrolist, mogul, om politic. Vă aduceţi aminte că el a fost primul care a vorbit despre o astfel de construcţie politică? Omul a băgat bani (sponsorizări) în campaiile electorale ale PSD şi PNL. S-a implicat şi în campania prezidenţială. Alianţa dintre liberali şi pesedişti a fost visul său dintotdeauna. Cineva trebuie să îi recunoască totuşi meritele. A fost un deschizător de drumuri. Deci, nu-l lăsaţi pe drumuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu