Femeile din PDL încep o mini-revoluţie în partid şi vor să fie băgate în seamă. Consiliera premierului, Andreea Paul-Vass, le cere candidaţilor la şefia partidului să spună cum vor promova femeile în poziţii influente. Acum stai şi te întrebi, oare PDL este un partid misogin care nu acordă femeilor atenţia cuvenită?
Oare în ce alt partid o femeie are o asemenea influenţă, reuşind să controleze Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni?
Oare în ce alt partid o femeie deţine atâtea resurse financiare în mâna ei?
Oare în ce alt partid o femeie a fost promovată în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi a fost menţinută acolo în ciuda unei fraude evidente?
Oare în ce alt partid o femeie conduce cea mai puternică organizaţie?
Oare ce alt partid a reuşit să scoată o puştoaică europarlamentar, aceasta candidând independent?
Întrebarea corectă doamnă Vass ar trebui pusă altfel.
Are vreo şansă o femeie în PDL dacă nu este pe placul preşedintelui Traian Băsescu? Pentru că aici este întrebarea cheie, care vă poate conduce la răspunsul căutat. Preşedinţii de organizaţii teritoriale vor acţiona mereu după modelul şefului cel mare.
Nu contează numărul femeilor promovate, ci modul în care ele promovează şi ce fac apoi cu responsabilitatatea ce li s-a acordat. Şi în popor mai este o vorbă. Niciodată o femeie ajunsă într-o poziţie cheie (vezi Elena Udrea) nu va promova alte femei. Să ţineţi minte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu