Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, se pregăteşte să plece în acest weekend pentru o săptămână în SUA, unde va participa la Conferinţa anuală AIPAC (22-24 mai) - cel mai important for al lobby-ului israelian de peste Ocean. Pesedistul răspunde astfel invitaţiei primită în luna ianuarie cu ocazia primului său periplu pe meleagurile americane.
Marian Vanghelie îşi extinde din nou antenele externe şi va decola la finele acestei săptămâni spre SUA, pe destinaţia biletului de avion pe care scrie Washington D.C. Dacă până în acest an, preşedintele pesediştilor din Capitală nu vizitase tărâmurile americane, în 2011 o va face de cel puţin două ori. După ce în luna ianuarie a participat la Conferinţa primarilor din SUA, Vanghelie a fost invitat acum la evenimentul anual organizat de Comitetul de Afaceri Publice Americano-Israeliene. În ianuarie, primarul sectorului 5 s-a întâlnit la Washington cu directorul executiv al Institutului de Leadership mondial pentru Afaceri Publice din AIPAC, Stephen Scheider. Cu această ocazie, a primit invitaţia pentru luna mai la Conferinţa Anuală AIPAC, unde vor fi peste 10.000 de membri ai organizaţiei. AIPAC reprezintă cel mai puternic grup de lobby pro-israelian din SUA şi se află sub patronajul preşedintelui SUA, Barack Obama, dar şi al premierului israelian, Benjamin Netanyahu. Pe site-ul AIPAC, organizaţia este descrisă cu un citat din New York Times, drept cea “mai importantă organizaţie care influenţează relaţia Americii cu Israelul”.
“Încerc să conving investitorii de peste Ocean să vină şi în România”, ne-a declarat Marian Vanghelie când l-am întrebat ce va face peste Ocean. Şi oamenii din anturajul său spun acelaşi lucru. “Continuă discuţiile cu americanii pe diferite proiecte de bussines. Este posibil să discute despre proiectele de bussines din Bucureşti, cartierul eco din sectorul 5, pe care îl dezvoltă împreună cu Elena Udrea şi Gabriel Oprea. De asemenea, vor fi întâlniri cu organizaţiile neguvernamentale şi personalităţi din lumea politică americană interesate de evoluţia influenţei americane la graniţa NATO”, au precizat sursele citate. “Eu plec în mai din nou în America. E ca şi în gluma cu... Ce face Vanghelie în America? Oriunde te duci dacă şti şi ai capacitatea un pic să creezi o relaţie interumană rezolvi şi probleme. Că pe fond au spus: noi în America câţi primari au venit... trei primari fuseseră. Se duc primarii, dar să ştiţi, faptul că te duci acolo nu înseamnă că nu te primeşte sau te ţine... cred că ai o problemă mare dacă vrei să te duci la Guvernul nostru. Acolo par mai interesaţi pentru faptul că te-ai dus şi că vrei. M-am dus şi cu mai multe lucruri, nu neapărat pe un proiect sau..., dar am fost interesat să mă duc. Şi acum mă duc înapoi şi discut şi cu Agenţia Guvernului Federal OPICU... în care aceştia să dea banii pentru societăţile... le dau pentru societăţile lor americane, e pentru Lucky Martin (n.r. - Lockwood Martin), e cea care vinde armament şi care a vrut să vândă şi la noi avioanele F-16. Cu guvernul federal, cu tot ceea ce înseamnă armament, sunt cele mai mari din lume. Şi după ce stabilim toată partea de proiectare, ei vin cu viziune cu tot. Pentru că va fi un cartier ecologic, pe sistemul nou....”, a explicat Vanghelie la emisiunea “Naşul” care sunt ţintele pentru vizita sa. După prima lui experienţă în SUA, primarul sectorului 5 a declarat că încearcă să aducă investitori pentru parteneriat public-privat, deoarece este interesat să creeze locuri de muncă. “Mergem şi venim cu experienţă îi învăţăm şi pe primarul general, şi pe primarii de sectoare că banii nu se vor cheltui pe iarbă, să spunem cum trebuiesc cheltuiţi banii”, a precizat preşedintele pesediştilor bucureşteni de ce sunt utile vizitele sale în Statele Unite. În delegaţia pentru SUA, Vanghelie va fi însoţit de Cozmin Guşă şi deputatul Georgian Pop.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu