Curtea PSD din Kiseleff a intrat într-un plin proces de cosmetizare, muncitorii lucrând de zor pentru ca totul să arate perfect. Au fost schimbate bordurile, au fost plantate floricele, iar piesa de rezistenţă o constituie bazinul, care va avea în mijlocul său o fântână arteziană.
Dacă intri în curtea PSD nu ai cum să nu observi că ceva s-a schimbat. Nu este vorba despre conducerea partidului, deoarece acest lucru s-a întâmplat cu mai bine de un an în urmă. Nici sigla sau culorile partidului nu au cunoscut mutaţii spectaculoase. Trandafirii sunt la locul lor şi tot pe fundal roşu. Ceva s-a întâmplat cu restul curţii. Din prima clipa remarci cum stau drepţi, de-o parte şi de alta a drumului care duce către intrarea în sediul PSD, aliniaţi ca într-o formaţiune de elită, mai mulţi brăduleţi. Ca să nu le vină cheful să fugă, ghivece masive le stau la bază. În spatele lor, în diferite combinaţii de culori şi aşezări stau gingaşe florile partidului. Un fel de parte feminină, în spatele gărzii verzi care întâmpină mai marii pesedişti. Nici firul de iarbă nu a scăpat de rigoarea grădinarului pesedist. Tuns regulamentar, ca orice soldat de trupă, firul de iarbă arată că disciplina nu poate fi încălcată la PSD. Chiar dacă nu recunosc oficial că îl apreciază pe Adriean Videanu, pesediştii au învăţat câte ceva de la fostul edil al Capitalei. Spui Videanu, te gândeşti inevitabil la borduri. Da, social-democraţii şi-au schimbat bordurile! Nu este o glumă, operaţiunea a fost una extrem de atent executată. Cei din sediu spun că Victor Ponta a fost cel care a comandat cosmetizarea curţii. Bun, să recapitulăm. Brăduţi în ghivece, floricele, gazon, borduri. S-a mai schimbat ceva. Aţi greşit dacă v-aţi gândit la portar. Cum se fac bani în această ţară? Cu asfalt, că doar de aceea avem regii asfaltului. La scara mică, acelaşi lucru s-a întâmplat în Kiseleff. Aleile din grădina lui Victor au fost reparate. Emil Boc a încercat pe autostrada Transilvaniei “testul paharului” pentru a vedea modul în care au lucrat constructorii. Nu este cazul la PSD, deoarece bolidul de câteva sute de cai al lui Victor i-ar răsturna în poală paharul plin cu apă la prima atingere a pedalei. Nu a costat de pomană 33.000 de euro. Aşa că nu este recomandat acest test. Au fost aduşi şi doi străjeri pentru intrarea în sediu. Au în jur de un metru şi jumătate şi poartă culorile partidului. Sunt două plante, care supraveghează atent cine intră şi iese din partid.
Piesa de rezistenţă
Dar ce faci când soarele bate prea tare? În 2009, la PSD vântul te proteja, acum apa este la putere. Florile, gazonul, bordurile, asfaltul nu te apără. Ai nevoie de o oază specială. Curtea este mare, resurse destule. Bazinul, un fel de mini-heleşteu năpădit de tot felul de ierburi în urmă cu câţiva ani a renăscut. Puţini pesedişti îşi mai amintesc dacă a fost umplut vreodată cu apă. O betonieră şi câţiva muncitori sunt dovada că nu zâna fermecată a înfrumuseţat curtea din PSD. ”Am reparat bazinul, se va instala şi o fântână arteziană. Va arăta foarte frumos. Era păcat de bazin că stătea nefolosit”, ne povesteşte un om al muncii în timp ce îşi admiră realizarea. Pereţii bazinului încă poartă semnul şpaclului, iar câţiva saci de moloz indică volumul acţiunii prestate. “Păcat de foişor, ar trebui refăcut şi el”, şopteşte cineva. Mâ gândesc că timpul nu este trecut, iar grădina lui Victor va arăta perfect. Îmi cer scuze, acum fug, începe conferinţa de presă. Tocmai s-a terminat o nouă şedinţă a conducerii partidului. Când aveţi timp, vă invit să vizitaţi grădina lui Victor, că doar vrea să fie prim-ministru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu