miercuri, 22 decembrie 2010

Cadoul lui Alex / UN SCAUN…O CASA…UN ORAS

Un scaun frumos, de fapt un FOTOLIU, mare, cu spatar inalt, comod…poate imbracat in piele maron inchis…sau in stofa de catifea pufoasa, in carouri diferit colorate. Un fotoliu cu brate, in care sa te afunzi lenes, in papuci si halat, sa bei ceai cald cu arome de scortisoara si sa citesti o carte buna…cu desene mari, colorate in acuarela, poate…Un fotoliu asezat intr-un coltisor de camera, cu tapet in dungi pe pereti,langa masuta de cafea din lemn…sau mai bine in dreptul unei ferestre mari , albe prin care se vad fulgii de nea care se astern incet pe asfalt…sau un fotoliu intins cuminte in fata unui televizor pe care ruleaza filme vechi, mute, in alb si negru, in timp ce in camera se aud rasetele amicilor care se amuza copios la scenele ce se deruleaza pe ecran…

O CASA veche in Cotroceni sau in Vatra Luminoasa cu o curte mica, un balansoar si un copac neaparat…poate un tei. O casa cu decoratii cuminti, discrete, cu intrarea acoperita de o copertina lucrata cu grija in fier forjat si sticla. Camere mici si multe, dusumea de lemn frumos lustruita care face putin zgomot cand calci. Sobe mari din teracota, o bucatarie mobilata in lemn masiv care sa miroasa a cozonac cu usi inalte, dechise catre sufrageria cu masa plina si scaune comode cu pernute in dungi. Vin rosu in pahare cu picior, lumanari albe pe masa. Un pian neaparat in colt…pe jos un covor moale, pufos…doua fotolii mici langa soba si o carte intredeschisa. Muzica veche…O scara imbracata in lemn, in hol un brad cu multe cadouri. Dormitoare comode la etaj imbracate in lemn si tapet lucios…aaa…si mansarda, neaparat…alba, inalta cu structura acoperisului lasata aparent si vopsita…si geamuri mari prin care se vede cerul…

Poate o casa noua? Alba…un paralelipiped alb, cu geamuri multe si inguste asezate dezordonat. O curte frumoasa, placata cu piatra la intrare…multa iarba si flori. Spatii deschise pavate cu lemn si piatra, bucatarie comoda si un dining cu geamuri mari la parter, catre curte…neaparat o biblioteca, inalta, plina cu carti. Un living mare la etaj, deschis complet, mobilat sumar si elegant…multe geamuri…dormitoare mai sus, primitoare, placute, cu multe spatii de depozitat si usi din lemn, albe si ele. Neaparat un caine…

Un ORAS…poate chiar Bucuresti…cam greu…nu, un oras oarecare…relaxat, linistit insa, neaparat mare, dinamic, o metropola…cladiri curate vechi si noi frumos aliniate. Arhitectura noua si veche, atent armonizata. Accente de inaltime. Bulevarde largi, luminate, pavate cu piatra cu magazine elegante, vitrine decorate de-o parte si alta. Strazi mici in centrul vechi, frumos conservat, cu case inalte si inguste proaspat renovate. Miros de covrigi calzi cu susan si cafea cu lapte. Cartiere curate, aerisite, case si blocuri, chiar inalte, locuri de parcare, terenuri de sport si locuri de joaca cu multi copii si bunici…piete, mai mici sau mai mari, pavate cu piatra, bancute din lemn si comert ambulant. Parcuri intinse cu multa verdeata atent ingrijita…flori, copaci, apa. Teatre elegante, opera si balet, restaurante cu preparate delicioase, chelneri cu mustata si sort alb, terase pe strada, cafenele micute, intime…tutun fin, anticariate, muzee si cinematograf, hipodrom si patinoar. Poate chiar stadion…Trafic intens, masini multe si disciplinate in trafic multi bicicilisti.

Politisti amabili fac conversatie si raspund politicos la intrebari. Oameni veseli, elegant imbracati, mai putin incrancenati, discutii amicale, rasete, forfota, tineri si batrani pe strazi, muzica in fundal…
Mi-as dori sa pot oferi asa ceva de CRACIUN

Alexandru Calin- arhitect/ www.zebra3.ro

4 comentarii:

  1. Super! pentru o clipa chiar am crezut ca traiesc in lumea frumos creionata de Alex... frumos cadou

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare mai exista dorinta de a capta acel aer interbelic cu mobilierul din fier forjat ce confera o atmosfera stilata si relaxanta in acelasi timp?
    Nu ca aerul futurist nu ar fi spectaculos cu materiale moderne, finisaje si balustrade inox.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ne putea oferi un cadou mai frumos Domnul arhitect. Superb Alex!

    RăspundețiȘtergere
  4. O fantezie foarte frumosa, mi-a adus aminte de copilarie :))

    RăspundețiȘtergere