miercuri, 15 decembrie 2010

Rock-politic/ Bon Jovi o ia pe urmele lui Dan Bittman

Barack Obama l-a numit pe rockerul Jon Bon Jovi în 'consiliul pentru soluţii comunitare' destinat să mobilizeze societatea civilă în favoarea obiectivelor preşedinţiei americane, a anunţat Casa Albă. Jon Bon Jovi va fi unul din cei 25 de membri ai acestui consiliu creat prin decret şi care are drept misiune 'mobilizarea de persoane influente din sectoarele privat, de voluntariat şi al acţiunilor filantropice pentru a contribui la progresul obiectivelor politice cheie'. (Agerpres 15 decembrie 2010)

“Vreau feedback de la populaţie. Bittman fiind o persoană populară şi care nu este legată de minister, vom putea avea o opinie obiectivă privind imaginea ministerului. El poate afla părerea populaţiei. Vreau să ştiu ce gândeşte populaţia despre Ministerul Finanţelor Publice. Dan Bittman va încerca să găsească acele soluţii de a comunica cu cetăţenii. Împreună cu oamenii tehnici de la Ministerul Finanţelor, cum ar fi pe Trezorerie sau fonduri structurale, să găsească modalitatea să transmită informaţia într-un mod perceptibil", Sebastian Vlădescu, ex- ministru de Finanţe despre numirea lui Bittman în postul de consilier la MF, ianuarie 2010.

Bittman a demisionat după cinci luni. Bon Jovi cât rezistă?

2 comentarii:

  1. Nu poate exista niciun fel de comparatie intre Jon si Danutz SRL, poate doar ca cel din urma a cantat si el candva rock. Danutz a esuat lamentabil ca si mentorul sau, hedonistul Vladescu, Bon Jovi cred ca va avea mai mult succes.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate, in functia de consilier nu stiu cat succes va avea Bon Jovi. Mi-e teama sa nu esueze in politica la fel ca si al nostru Dan Bittman.

    RăspundețiȘtergere