duminică, 2 ianuarie 2011

Traian Băsescu influenţat de presă. E victima unei campanii la comandă?


Consilierul prezidenţial Alexandra Gătej a demisionat după ce presa a dezvăluit că a semnat un angajament cu Securitatea înainte de Revoluţie şi a avut numele conspirativ „Florina”. Ceva absolut normal şi european. Dar doamna Gătej a dorit să adauge o notă de balcanism întregii poveşti. Prima dată s-a aflat că doamna a fost racolată în septembrie 1989. Aici. Apoi am dezvăluit în exclusivitate că dosarul doamnei Gătej era cunoscut în CNSAS încă din timpul campaniei prezidenţiale din 2009, dar s-au cerut „verificări suplimentare” care au durat un an. Între timp preşedintele Traian Băsescu a spus că va avea o discuţie cu consilierul său şi va lua o decizie ulterior.

Ce vrea să ne spună acum doamna Gătej?
1. Că a demisionat din cauza presei, iar preşedintele Traian Băsescu i-a cerut să rămână?
2. Că putea rămâne la Cotroceni, chiar dacă a semnat un angajament cu Securitatea?
3. Că Traian Băsescu a fost influenţat de presă şi i-a cerut să demisioneze?
4. Că demisia sa reprezintă un gest de anormalitate?


Sunt insa dezamagita sa constat doua adevaruri triste cu privire la nivelul dezbaterii publice in societatea noastra: ca nu suntem pregatiti sa acceptam experienta profesionala, rezultatele si competenta ca valori absolut necesare progresului economic si ca exista o reticenta nejustificata de a respecta deciziile institutiilor statului roman. Decizia foarte clara a CNSAS de necolaborare a mea cu Securitatea a generat un mod de abordare publica speculativ si denigrator care a adus importante prejudicii atat mie, cat si familiei mele. In contextul recentelor atacuri nejustificate la adresa mea, am decis saparasesc functia pe care o detin.” – Alexandra Gătej

Un comentariu:

  1. Dupa ce ca a semnat cu Secu, mai face si pe victima.Doar revolutia din decembrie '89 a impiedicat-o pe aceasta "fecioara" sa nu isi piarda "virginitatea". Desi parerea mea e ca a pierdut-o din momentul in care a semnat ptr colaborare. Rusine!

    RăspundețiȘtergere