„Ratele tale pot deveni o singură rată, cu până la 30% mai mică prin refinanţarea BRAVO fără ipotecă de la Bancpost! Răspunde cu numele tău si te sunăm noi.”
De câteva săptămâni observ o animare a pieţei de publicitate la produsele bancare. E o bătălie aprigă să te atragă alături de ei, pentru o refinanţare a creditelor pe care le ai . Toate îţi oferă pachete frumos ambalate, cu funde mari, de diferite culori, doar să îţi duci creditele la ei: rata îţi va scădea cu 30%, îţi poţi cumpăra chiar o motoretă sau frigider, depinde de publicul targetat, viaţa ta se va schimba numai în bine, doar să faci pasul cel mare.
A făcut careva dintre voi pasul cel mare? Eu ştiu că atunci când am încercat nu am avut rezultatul pe care ei îl promovează: rata scădea, dar creditul urma să se întindă pe mai mulţi ani decât mai aveam eu de achitat.
Dacă totul e o reclamă mincinoasă, de ce continuă? Omul,care merge acolo să păşească într-o viaţă mai bună, oricum va realiza şmecheria şi va renunţa.
Există vreo bancă la care să îmi duc creditele şi pentru suma pe care o datorez în prezent şi pentru o perioadă identică să îmi ofere o rată mai mică? Pe mine asta m-ar interesa cu adevărat. Şi poate fi şi cu 10% mai mică, nu cu 30 – 50%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu