1.Sebastian Ghiţă- Sorin Ovidiu Vântu. O luptă aprigă pentru 20 milioane de Euro şi controlul unei televiziuni (Realitatea TV). Pe zi ce trece conflictul se radicalizează. Dacă vinerea trecută a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru aplanarea conflictului iscat între cele 2 tabere de bodyguarzi, duminică, redacţiile instituţiilor de presă au primit un comunicat foarte dur din partea Asesoft Internaţional, referitor la această situaţie. Eram anunţaţi că Sebastian Ghiţă a depus plângere penală împotriva lui SOV, că asupra sa s-au exercitat presiuni, că SOV s-a răzgândit şi doreşte schimbarea contractului de management pentru a se putea amesteca în politica editorială a postului. Astăzi este o zi importantă deoarece se desfăşoară CA a postului Realitatea TV, în care se analizează în ce măsură au fost îndeplinite condiţiile din contractul de management
2. Mitică Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, şi televiziunile de sport. Miza 100 milioane Euro, bani pe care LPF preconiza să îi câştige în urma licitaţiei pentru obţinerea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga 1. Dacă în primă fază se părea că sorţii sunt de partea televiziunilor, chiar Mitică declarând că “ne-aţi tras-o”, iar ele s-au grăbit să anunţe falimentul multor echipe de fotbal, mai spre seară situaţia s-a schimbat. Mitică a apărut la TV triumfător, iar televiziunile au părut că nu prea ştiu ce au cumpărat şi că nu au câştigat clar războiul cu Mitică de la Ligă. Al dracu’ domn Mitică!
3. Divorţul anului, scandalul anului: Oana şi Pepe. Războiul dintre cei doi ţine cu sufletul la gură pe toţi iubitorii de can-can, de câteva săptămâni. Răsturnări spectaculoase de situaţie: Pepe e poponar, de fapt nu e, Pepe nu se înţelege cu soacra, dar apare la Măruţă şi îi aduce un superb buchet de trandafiri albi, ii pupă mâna şi se împacă, Oana e gravidă sau nu e? A pierdut copilul, care copil, s-ar întreba medicii. Ei câştigă bani frumoşi, telespectatorii se uită la tv, Capatos şi Măruţă îşi freacă satisfăcuţi conturile.
Timid, se strecoară printre picături, cât o pauză de publicitate, şi scandalul dintre Iri şi Moni. De fapt, pare mai mult un scandal al lui Iri, Moni, poate consiliată, preferând să tacă. Degeaba s-a chinuit să facă un mare scandal de presă, degeaba a postat pe youtube filmuleţe, degeaba a scos la iveală trecutul întunecat al soţiei, Iri nu a reuşit să ia prim planul, nu i-a ieşit.
Nu ştim cine va câştiga aceste războaie, cert e că toate categoriile de telespectatori sunt mulţumite pe deplin. Cei care urmăresc canalele de ştiri îi au în ring pe Ghiţă şi SOV, doamnele interesate de viaţa mondenă sunt pe deplin satisfăcute de Pepe şi Oana, pe alocuri şi de Iri şi Moni, şi bărbaţii microbişti, supăraţi până acum pe doamnele lor telenoveliste, au primit şi ei scandalul lor, cu Mitică de la Ligă.
Restul nu contează, sunt prea puţini, nu aduc puncte de rating şi deci, bani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu